Pasiune.

   Când ceva e atât de intens încât cuvintele par goale, seci, necuprinzătoare. Când nu e nevoie de zece emoticonuri într-un mesaj ca să-ti dai seama cât de mult te doreşte. Un simplu "Noapte bună!" şi un "te pup" înseamnă mai mult decât orice, pentru că ştii ce simte. Ştii că dacă ai fi lângă el, te-ar săruta şi v-aţi lăsa pradă pasiunii. Momente rare, dar speciale tocmai prin asta. Aşteptarea le face mai frumoase şi anticiparea clipei în care ajungi în braţele lui te face nerăbdătoare. Abia aştepţi să îl vezi, să te privească în ochi, să-ţi prindă faţa în mâinile lui şi să te sărute. Îmbrăţişarea lui e singura care îţi dă fiori de plăcere când vă cuibăriţi în pat, stând pur şi simplu ore în şir, simţindu-i respiraţia si pulsul prin vasele de sânge, căldura corpului şi mirosurile voastre amestecate... 

   Dar ce te-ai face dacă într-o zi ai şti că nu îl vei mai putea vedea? Că nu va mai fi al tău? Speri doar că eşti destul de puternică să mergi mai departe... Eşti conştientă că va fi cu atât mai rău cu cât e mai frumos acum, dar asta nu te opreşte să te bucuri pentru că ai învăţat să trăieşti în prezent, pentru tine. Nu în trecut sau în viitor, pentru alţii.

Dimineaţă perfectă.

De obicei, pentru mine perfecţiunea înseamnă ceva de neatins, însă astăzi pot spune că am petrecut o dimineaţă perfectă. Asta fiindcă am petrecut-o cu tine. M-am strecurat uşor la tine în casă, pentru că ştiam că dormi. Am ajuns în dormitor şi am vrut să mă bag lângă tine sub plapumă. Te-ai trezit când m-ai simţit pe pat şi m-ai primit alături cu o îmbrăţişare călduroasă la momentul potrivit, ca să mă încălzesc după drumul pe care l-am făcut prin gerul de la 8:30 dimineaţa.

M-ai strâns în braţe şi ne-am cuibărit unul în celălalt cateva minute, apoi am început să vorbim. Ţi-am zis că mă doare burta şi m-ai mângâiat atent, nu ştiai ce să-mi faci să mă simt mai bine, asemenea unui tată neîndemânatic cu fetiţa lui. Ţi-am povestit despre cearta cu mama, despre programarea pentru examenul auto şi mi-ai dat sfaturi. Tu nu ştii, dar pentru mine sfaturile tale contează cel mai mult. Eşti cea mai cu picioarele pe pământ persoană pe care o ştiu. Asta probabil fiindcă ai trecut prin multe şi ai fost nevoit să te descurci singur.

Mi-ai zis despre problema cu proiectele tale pentru facultate, despre problemele cu banii... şi nu ştii cât de mult mi-ar fi plăcut să am şi eu sfaturi măcar pe jumătate la fel de bune ca ale tale. Dar ştiu că o să te descurci pentru că eşti cea mai isteaţă  persoană pe care o ştiu, mereu găseşti o soluţie. Mereu mă surprinzi cu ideile tale. 

Şi m-ai sărutat aşa cum numai tu ştii. M-ai sărutat pe buze, pe frunte, pe obraz, pe gât, iar pe buze şi am simţit că mă săruţi cu dragoste, nu era vorba doar de pasiune sau altceva. Am simţit că sunt complet a ta cât mă strângeai în braţe şi mă sărutai. Şi mi-ai înlăturat durerea cu iubirea ta. Nu-ţi imaginezi ce fericită eram în momentele alea, ce fericită sunt fiindcă ştiu că am un loc în sufletul tău. Inima e fragilă, schimbătoare, dar în suflet stau sentimentele cu adevărat speciale.

Ne-am uitat la "Inglorious Bastards", deşi l-ai mai văzut de vreo 3 ori, fiindcă eşti înnebunit după filmele lui Tarantino. M-ai ţinut în braţe sărutându-mă din când în când pe umăr şi nu-ţi imaginezi câtă fericire îmi inunda sufletul. 

S-a terminat filmul, s-a făcut amiaza, trebuia să plec. Prin dezordinea din camera ta nu am putut să nu observ cărţile împrumutate de la bibliotecă şi m-am bucurat că încă mai citeşti. M-ai condus spre casă, m-ai sărutat de rămas bun şi ne-am despărţit fericiţi. Momente ca astea valorează cât lumea întreagă pentru mine şi aş putea să îndur orice pentru a mă bucura de ele, findcă amintirea lor nu se va şterge niciodată din sufletul meu şi de câte ori le voi retrăi în gând, mă voi simţi împăcată, fericită, iubită. Acum ştiu ce e iubirea.

Just for the show.

Daca iti spune cineva ca esti frumos/frumoasa, nu inseamna ca trebuie neaparat sa-l crezi. Poate te minte din interes. Poate frumusetea nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea, doar ca unii urmeaza turma si iau drept adevar ceva ce e o simpla iluzie cu ambalaj atragator.

Daca esti apreciat/a in lumea asta virtuala datorita pozelor modificate, datorita brandurilor de haine, accesorii, datorita citatelor luate din carti si melodii comerciale, nu inseamna ca esti cineva. Aprecierile merg la brandurile si autorii pe care-i folosesti.

Esti o persoana speciala atunci cand te analizezi din cap pana in picioare, din strafundul sufletului pana la cele mai neinsemnate idei si simti impacare, multumire. Cand poti sa renunti la binele tau pentru a-i ajuta pe cei mai putin norocosi si totusi asta te face fericit pentru ca ai adus zambete pe fetele lor.

Frumusetea vine din interior si nu poti spune ca esti posesorul ei decat atunci cand fericirea si iubirea radiaza din tine. Da, un om fericit e un om frumos. Si totul vine din iubirea purtata celor din jur. Iubirea de sine singura nu te face frumos, ci urat. Urat din punct de vedere fizic, moral; urat de cei din jur pentru egoism si indiferenta. E ca si cum ai fi intr-o incapere intunecata cu o lanterna in mana si in loc sa luminezi in jur, te luminezi pe tine. Daca te iubesti doar pe tine, nu ai cum sa cunosti ceea ce in afara. Nu poti primi adevaratele aprecieri care nu trebuie rostite, se vad pe fetele oamenilor pe care ii ajuti.

Un om e frumos cand nu e constient de asta, cand in ciuda complimentelor, inca crede ca se poate si mai bine. Cu totii putem fi frumosi daca nu urmarim cu disperare scopul asta. Secretul e sa fii multumit tu de tine, ca persoana, ca prieten, ca frate, fiu, coleg al unor oameni care nu sunt foarte diferiti fata de tine.

Nu te multumi cu niste aprecieri de doi lei. Esti cu adevarat frumos cand esti sigur pe tine si stii ce vrei. Esti frumos cand poti lasa de la tine in favoarea unora care merita. Nu esti frumos prin aroganta, fala, egocentrism.

Oamenii au ajuns sa traiasca doar pentru show, nu pentru a se simti vii. Se complac in situatii jenante, se ineaca in lene si delasare, se lasa condusi de procrastinare. Iesi afara, fii tu insuti, fa toate lucrurile pe care ti-ai dorit sa le faci vreodata, traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca fara sa faci diferente!

Împarte iubire.

Ce poate fi mai frumos decât să ştii că cel pe care îl iubeşti, te iubeşte la rândul lui?
Acum ştiu ce înseamnă iubirea. Doi oameni care sunt dispuşi să facă orice pentru binele celuilalt indiferent ce li s-ar întâmpla lor. Doi oameni care, oricât de departe ar fi unul de celălalt în timp şi spaţiu, simt mereu că îi leagă ceva. Dacă s-ar întâlni după luni, ani în care nu şi-au vorbit, ar putea să continue de unde au rămas. Doar că ar fi tot mai bine pe zi ce trece. Doi oameni care fac sacrificii enorme pentru ca într-o zi să fie împreună fără obstacole, probleme, reţineri.

Când iubeşti pe cineva, mereu te întrebi dacă şi el te iubeşte. Şi chiar dacă ţi-ar spune-o, tot ai îndoieli. Dar când un prieten bun îţi spune că a vorbit cu persoana iubită de tine şi că se vede că te iubeşte, atunci poţi fi sigur. Iubirea asta, iubirea adevărată nu piere niciodată. Am ajuns să cred şi eu în clişee de-astea. Dar mi-au dat lacrimile şi plâng şi acum. Pentru că ştiu că sunt iubită, că sunt acel cineva special în viaţa celui care e special pentru mine.

Nu ştiu dacă mă înţelegi.. Mă repet, folosesc fraze expirate. Dar sentimentul ăsta e unul care e mereu prezent, la fiecare generaţie. E unul singur. Iubire. Nu există mai multe feluri de iubire. Ori e iubire, ori nu-i nimic. Şi îţi dă atâta putere şi fericire. Când ştii că el e fericit, dacă tu eşti bine, ai face orice să fii cât mai bine. Şi ai da orice să ştii că şi el e bine. Iar când sunteţi bine împreună pare un vis.

Aş vrea să-ţi împărtăşesc din fericirea mea :). Aş vrea ca toată lumea să simtă ce simt eu. Acum am motivaţia supremă şi nimic nu mă poate opri. Nu renunţa niciodată la ceea ce-ţi doreşti. Nu e vorba de speranţe false, dar gândeşte că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor. Împarte bucuria de a trăi în jurul tău, fii darnic, zâmbeşte şi luptă pentru binele tău. Eu ştiu ce vreau şi o să obţin acel lucru.

Fluturi.

Sunt lucruri, persoane de care nu ai vrea să te desparţi niciodată. Deşi ştii că va fi un sfârşit, mereu speri că acesta e departe. De aia doare cu atât mai tare când vine. 

Eşti la fel ca fluturii. Când te apropii de mine îmi dai târcoale, mă ocoleşti. Mă atingi puţin. Te depărtezi. Iar te apropii. Contactul tău cu mine durează atât de puţin, dar e atât de frumos. Şi în zilele alea în care eşti aproape de mine te caut, te vreau, fug după tine. Nu mă interesează ce urmează. Nu îmi pasă că după o secundă de extaz urmează o eternitate de durere. Fiindcă tu nu stai niciodată mai mult cu mine. Eşti ca fluturii. Câteva clipe te joci cu mine, mă faci să tresar, să zâmbesc, să alerg după tine, apoi dispari de parcă ai muri. Şi când te întorci, mereu ai altă formă. Sau e aceeaşi, dar nu-mi dau eu seama?... Vii şi pleci. Mă amăgeşti şi mă răneşti. Câteodată mă gândesc că mi-ar fi mai bine dacă nu te-aş mai vedea deloc. Şi apoi apari iar în viaţa mea şi nu mai vreau să te las să pleci, deşi ştiu că vei dispărea mai repede decât mă aştept. 

Fericire, eşti un fluture care se joacă cu viaţa mea. 

Iar eu sunt fluturele care se joacă cu fericirea altora... E mai uşor să-i faci pe alţii fericiţi decât pe tine însuţi. Asta e menirea mea. Să fac oamenii să zâmbească, dar să fiu rece, pustie pe dinăuntru. Când sunt eu fericită mă doare undeva de restul, dar asta nu durează prea mult niciodată. În restul timpului, păianjenii işi fac casă în mine şi rămâne doar un ambalaj frumos, colorat, ca cel de cadouri, care face lumea fericită la vederea sa. Şi fericirea lor îmi dă energie să merg mai departe, să mă ridic din pat dimineaţa, să mă îmbrac frumos, să mă aranjez, să trăiesc. Ei mă iubesc, fiindcă nu mă cunosc.

De ce ţie aşa greu să rămâi lângă mine? De ce e aşa simplu să-i fac pe alţii fericiţi, iar pe mine nu mă face nimeni fericită? Sunt greşită, defectă. Nu mă mulţumeşte niciodată nimic... Poate doar dulciurile. Iarna asta o să mă îngraş.

Feelings.

Ai simţit vreodată că iubeşti pe cineva şi că el te iubeşte, dar nu aveţi o relaţie "normală", de genul celor care sunt publice pe facebook, de genul celor din filmele hollywoodiene când totul e plin de fluturaşi şi inimioare?

După aproape un an îl simt mai aproape ca niciodată, trup şi suflet. După aproape un an, am renunţat la prejudecăţi, la stereotipuri, am ieşit din tipare şi am învăţat să mă bucur fără să mă gândesc la ziua de mâine.
Ştim amândoi că nimic nu e sigur, că cel mai probabil, într-un an, vom fi departe unul de altul, că nu avem viitor împreună. Dar asta ne face doar să ne apropiem şi mai mult. Un an e ceva, ceva mai mult. Avem timp să ne bucurăm de ce avem acum. Nu e o relaţie, nu în sensul celor de astăzi.

Nu ştie nimeni ce e între noi cu adevărat, ne păstrăm unul pentru celălalt. Aşa nu ne influenţează nimeni, nu ne judecă nimeni. Poate azi mergem împreună la un party, ne purtăm ca doi îndrăgostiţi, iar mâine fiecare merge cu prietenii lui şi e ca şi cum nu am fi nimic. Ceilalţi pot să creadă orice. Doar noi ştim.

Noi ştim că ne iubim, că suntem diferiţi.
Ştim că e mai bine să păstrezi unele lucruri pentru tine.
Ne înţelegem din priviri.
Ştim ce înseamnă să-i oferi celuilalt spaţiu.
Şi ştim să profităm de momentele petrecute împreună, în loc să ne lăudăm pe facebook sau în faţa prietenilor. Râdem împreună de cei care postează zilnic lucruri legate de relaţia lor, iar după o săptămână, două, schimbă partenerii.
Noi ştim că ne iubim, fără să fie nevoie să aşteptăm ca celălalt să confirme cererea de pe facebook, ca să fim siguri că suntem împreună.
Noi nu suntem împreună, nu avem o relaţie.
Noi doar ne bucurăm unul de celălalt, ne simţim cel mai bine împreună.

Prefer aşa ceva, decât o relaţie plină de minciuni, ipocrizie. Prefer să simt că mă iubeşte, decât să-mi zică un "Te iubesc" fals de "n" ori pe zi din prima săptămână. Prefer să merg cu el la mormântul mamei lui, ca astăzi, şi să mă simt specială, pentru că nu mai aduce pe nimeni acolo. Prefer glumele lui proaste. Prefer ironiile şi tachinările lui, dulcegăriilor false şi patetice.

Îl iubesc şi asta e tot.

iReal.

Valuri... Sunt atât de însetată de mare încât acum am şi impresia că aud valuri.
Nisip... Parcă aş dormi pe nisip. Şi e cineva lângă mine...
Marea. Deschid ochii şi îmi revine totul în minte. Sunt la mare. Şi tu, iubitul meu, eşti lângă mine.

Am ajuns azi-noapte târziu, pe la două. Eram atât de fericită că mă aflu aici, încât ţi-am zis că vreau să facem imediat baie şi apoi să dormim sub stele. Tu ai fost surprins să auzi asta de la mine. În mod normal mi-aş fi făcut griji că nu avem unde să stăm, că mai e mult până dimineaţă. Tocmai de asta ai fost şi de acord, fiindcă ştii că nu fac aşa ceva în fiecare zi; nu mă hotărăsc de pe o zi pe alta să plec de acasă, să-i las pe ai mei strigând în urmă: "Nu pleci nicăieri cu ăla!". Dar ştii... nu-mi mai pasă. Te am pe tine, am marea la doi paşi, am câteva zile în care nu o să mă gândesc decât la prezent.
Ne-am lăsat aseară bagajele la mal şi am alergat spre apă, aproape îmbrăcaţi, cum am coborât din tren. Briza mă îmbia de la sute de metri depărtare şi când am auzit valurile clocotind cu mânie, încercând să spargă ţărmul, nu am mai ştiut altceva. Trebuia să ajung acolo... Şi am devenit una cu apa când valurile se izbeau de corpul meu tremurând. Apoi te-ai apropiat şi m-ai sărutat, cu buzele sărate, cu hainele ude, ne-am contopit, am fost un singur trup, purtat de valuri, legănat înainte-înapoi în liniştea nopţii acompaniată de susurul greierilor.
Oboseala ne-a învins până la urmă. Aproape 8 ore într-un tren mizerabil şi sufocant pot năuci pe oricine. Baia ne-a curăţat însă de dezgust şi a instalat în oasele noastre o oboseală caldă, urmată curând de somn.
Aerul rece şi primele raze ale soarelui m-au făcut să mă trezesc. Tu încă dormi. Şi sforăi. Iar părul din nas ţi se mişcă. Cum de în noaptea asta nu m-a deranjat sforăitul tău? Presupun că eram beată de încântare şi prea obosită. Ah... e perfect! E un vis? Nu, nu e vis. Tu eşti cât se poate de real, întins pe nisipul moale, cu rucsacul sub cap. La fel şi nisipul dintre degetele mele, care acum e rece; iar părul încă mi-e umed de azi-noapte, când ne-am bălăcit. Deci e adevărat. Pot să mă bucur. Poate că până la urmă îmi este permis şi mie să aflu cum se simte fericirea deplină.

Te mişti şi tu. Ai deschis ochii. Bună dimineaţa, dragul meu. Ţi-am zis ce ochi mari faci când te trezeşti? Mă săruţi uşor şi privim amândoi răsăritul...

"Zi-mi că o să fim fericiţi zilele astea."
"Îţi promit, draga mea!"