iReal.

Valuri... Sunt atât de însetată de mare încât acum am şi impresia că aud valuri.
Nisip... Parcă aş dormi pe nisip. Şi e cineva lângă mine...
Marea. Deschid ochii şi îmi revine totul în minte. Sunt la mare. Şi tu, iubitul meu, eşti lângă mine.

Am ajuns azi-noapte târziu, pe la două. Eram atât de fericită că mă aflu aici, încât ţi-am zis că vreau să facem imediat baie şi apoi să dormim sub stele. Tu ai fost surprins să auzi asta de la mine. În mod normal mi-aş fi făcut griji că nu avem unde să stăm, că mai e mult până dimineaţă. Tocmai de asta ai fost şi de acord, fiindcă ştii că nu fac aşa ceva în fiecare zi; nu mă hotărăsc de pe o zi pe alta să plec de acasă, să-i las pe ai mei strigând în urmă: "Nu pleci nicăieri cu ăla!". Dar ştii... nu-mi mai pasă. Te am pe tine, am marea la doi paşi, am câteva zile în care nu o să mă gândesc decât la prezent.
Ne-am lăsat aseară bagajele la mal şi am alergat spre apă, aproape îmbrăcaţi, cum am coborât din tren. Briza mă îmbia de la sute de metri depărtare şi când am auzit valurile clocotind cu mânie, încercând să spargă ţărmul, nu am mai ştiut altceva. Trebuia să ajung acolo... Şi am devenit una cu apa când valurile se izbeau de corpul meu tremurând. Apoi te-ai apropiat şi m-ai sărutat, cu buzele sărate, cu hainele ude, ne-am contopit, am fost un singur trup, purtat de valuri, legănat înainte-înapoi în liniştea nopţii acompaniată de susurul greierilor.
Oboseala ne-a învins până la urmă. Aproape 8 ore într-un tren mizerabil şi sufocant pot năuci pe oricine. Baia ne-a curăţat însă de dezgust şi a instalat în oasele noastre o oboseală caldă, urmată curând de somn.
Aerul rece şi primele raze ale soarelui m-au făcut să mă trezesc. Tu încă dormi. Şi sforăi. Iar părul din nas ţi se mişcă. Cum de în noaptea asta nu m-a deranjat sforăitul tău? Presupun că eram beată de încântare şi prea obosită. Ah... e perfect! E un vis? Nu, nu e vis. Tu eşti cât se poate de real, întins pe nisipul moale, cu rucsacul sub cap. La fel şi nisipul dintre degetele mele, care acum e rece; iar părul încă mi-e umed de azi-noapte, când ne-am bălăcit. Deci e adevărat. Pot să mă bucur. Poate că până la urmă îmi este permis şi mie să aflu cum se simte fericirea deplină.

Te mişti şi tu. Ai deschis ochii. Bună dimineaţa, dragul meu. Ţi-am zis ce ochi mari faci când te trezeşti? Mă săruţi uşor şi privim amândoi răsăritul...

"Zi-mi că o să fim fericiţi zilele astea."
"Îţi promit, draga mea!"