Sunt lucruri, persoane de care nu ai vrea să te desparţi niciodată. Deşi ştii că va fi un sfârşit, mereu speri că acesta e departe. De aia doare cu atât mai tare când vine.
Eşti la fel ca fluturii. Când te apropii de mine îmi dai târcoale, mă ocoleşti. Mă atingi puţin. Te depărtezi. Iar te apropii. Contactul tău cu mine durează atât de puţin, dar e atât de frumos. Şi în zilele alea în care eşti aproape de mine te caut, te vreau, fug după tine. Nu mă interesează ce urmează. Nu îmi pasă că după o secundă de extaz urmează o eternitate de durere. Fiindcă tu nu stai niciodată mai mult cu mine. Eşti ca fluturii. Câteva clipe te joci cu mine, mă faci să tresar, să zâmbesc, să alerg după tine, apoi dispari de parcă ai muri. Şi când te întorci, mereu ai altă formă. Sau e aceeaşi, dar nu-mi dau eu seama?... Vii şi pleci. Mă amăgeşti şi mă răneşti. Câteodată mă gândesc că mi-ar fi mai bine dacă nu te-aş mai vedea deloc. Şi apoi apari iar în viaţa mea şi nu mai vreau să te las să pleci, deşi ştiu că vei dispărea mai repede decât mă aştept.
Fericire, eşti un fluture care se joacă cu viaţa mea.
Iar eu sunt fluturele care se joacă cu fericirea altora... E mai uşor să-i faci pe alţii fericiţi decât pe tine însuţi. Asta e menirea mea. Să fac oamenii să zâmbească, dar să fiu rece, pustie pe dinăuntru. Când sunt eu fericită mă doare undeva de restul, dar asta nu durează prea mult niciodată. În restul timpului, păianjenii işi fac casă în mine şi rămâne doar un ambalaj frumos, colorat, ca cel de cadouri, care face lumea fericită la vederea sa. Şi fericirea lor îmi dă energie să merg mai departe, să mă ridic din pat dimineaţa, să mă îmbrac frumos, să mă aranjez, să trăiesc. Ei mă iubesc, fiindcă nu mă cunosc.
De ce ţie aşa greu să rămâi lângă mine? De ce e aşa simplu să-i fac pe alţii fericiţi, iar pe mine nu mă face nimeni fericită? Sunt greşită, defectă. Nu mă mulţumeşte niciodată nimic... Poate doar dulciurile. Iarna asta o să mă îngraş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu