cât de limitat mi se pare totul
îmi amintesc că atunci când aveam 4-5 ani lumea părea imensă
eram speriată şi curioasă totodată
crescând însă lumea parcă s-a micşorat
mă bucuram la un moment dat de câteva clipe însorite, afară, şi privind în jur mi-am dat seama cât de mici sunt toate lucrurile
când aveam 6 7 8 ani drumul de la mine la bunica era o adevărată călătorie aventuroasă
acum sunt doar câţiva paşi plictisiţi
ce drum până la bunica
dacă vreau pot să ajung în america în câteva ore
oceane continente planete galaxii sisteme
oamenii ştiu prea multe în astăzi
cineva cu acces la internet poate afla orice oricând
nimic pare să nu mai fie necunoscut, neexplorat
lumea şi-a pierdut tot farmecul
nimeni nu mai crede în zâne, în zmei, în Ilene Cosânzene sau în Feţi-Frumoşi
astronauţii se duc pe alte planete, se plimbă prin spaţiu, caută lumi paralele, dar oare ştiu ce se află chiar lângă ei?
e un gol
totul e prea sec
lipseşte ceva
nu mă mai fascinează lumea basmelor
personajele de poveste mi se par expirate, anoste
cunosc prea multe lucruri şi din cauza asta realitatea mă sperie
parcă am ajuns la un capăt
un zid care delimitează lumea
sau mai degrabă o prăpastie după care nu mai există nimic
poate planeta noastră chiar e plată
sau poate doar viaţa
imensitatea aia din copilărie era doar realitatea deghizată în veşminte din praf magic
claustrofobie secătuire vid
vreau să mă joc iar cu păpuşi, să le prind părul, să le fac haine, să petrec mai mult timp căutând perechea unui pantof
decât... decât să fiu ancorată în realitate şi ghidată de aceasta zi de zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu