marți, 13 martie 2012

4S.

Încep să-i cred pe toţi cei care zic că treişpe e cu ghinion. Cum dracu' să se întâmple aşa ceva?
Imaginează-ţi că ai cunoscut un tip/o tipă şi totul e bine, frumos. Te vezi cu el de câteva ori şi cu cât îl cunoşti mai bine, cu atât îţi place mai tare. Şi într-o zi oarecare (dar cu numărul treişpe), la puţin timp după ce te-ai întâlnit cu el, îţi dă mesaj zicând că te-a văzut cu altul şi gata, s-a dus totul. Nici şoc nu poate fi numit ăsta când tu eşti la ore şi NU te lingi cu nimeni în parc. Explicaţiile nu rezolvă nimic, nu mai primeşti niciun răspuns... Mai tare te enervează faptul că tu ştii că nu ai făcut nimic dar el oricum nu te crede! Ce poţi să faci?
Te gândeşti că poate e doar un motiv pentru că voia să vă despărţiţi. Dar să te facă să te simţi în halul ăsta? Ar fi putut să-ţi spună frumos. Poate e doar un tâmpit căruia îi place să-şi bată joc şi tu eşti doar o victimă. În cazul ăsta tu eşti proastă şi naivă. Dar nu era doar prefăcătorie, era foarte ok, chiar el era cel care făcea planuri pentru amândoi...
Dar dacă... Dacă a văzut-o pe una care seamănă cu tine şi tocmai fiindcă a început să ţină la tine e atât de supărat încât nu mai vrea să audă nimic? Să o ferească dracu' pe tipa asta cu care te confundă lumea (nu ar fi prima dată) dacă dă ochii cu tine! Să nu disperi? Să nu-ţi vină să spargi pereţii?!
Acum, dacă îl mai suni sau îi laşi vreun mesaj şi e adevărat ca şi-a bătut joc, mai rău o să fie pentru tine, o să râdă probabil cu prietenii lui de proasta care i-a căzut în plasă. Dar dacă tipa aia chiar există şi el a crezut că eşti tu, nu ar fi mai bine să încerci să vorbeşti cu el, poate se rezolvă cumva lucrurile?
Frumoasă e viaţa, nu? Chiar îţi vine să mai speri şi să fii optimist.

Ok, ţi-ai imaginat toată situaţia asta? Ai prins feeling-ul ăsta nenorocit de neputinţă? Acum imaginează-ţi că te-ai trezit, a fost doar un vis, iei telefonul şi vezi că ai un mesaj de la el: "Iubito, mi-e dor de tine."

5 comentarii: