duminică, 23 septembrie 2012

Păreri.



E bine să fii diferit. Majoritatea te vor considera ciudat, fiindcă există o idee generală a societăţii despre cum trebuie să arăţi, să te porţi; altfel eşti exclus. Am vorbit despre asta aici. Multă vreme am căutat să mă încadrez în tiparul ăsta. Am vrut să fii normală, să fiu acceptată. Nu mi-am dat seama că nu mai eram eu. Jucam un rol şi atât. Eram chiar complexată pentru că trebuia să fac eforturi să fiu ca ceilalţi. Oameni care nu fac altceva decât să copie pe alţii, să respecte reguli şi să plece capul în faţa unora mai proşti (dar mai "tari") ca ei. Oameni fără iniţiativă, fără puterea de a vedea dincolo de aparenţe, oameni care se mulţumesc cu puţin. 

Dar am crescut, am început să cunosc alţi oameni, am început să trăiesc cu adevărat. M-am redescoperit pe mine însămi şi am învăţat că nu trebuie să spun şi să fac ce le place altora, ci doar ce-mi place mie. Acum am o altă imagine despre societatea din ziua de azi. Mă dezgustă, mă face să mă revolt, să plec în pustiu. E o lume plină de prostie, dar fericită aşa. Cocalarii, maneliştii, piţipoancele, fanfaronii, ariviştii, prefăcuţii şi tot neamul lor sunt proşti. Dar fericiţi. Nu sunt prima care remarcă asta. Sunt chiar persoane care afirmă lucrurile astea pentru a părea inteligente, când fac, de fapt, parte din acelaşi clan. Ei bine, mie mi s-a acrit de la atâta prostie. Şi mai ales, mi-au ajuns până în gât cei care pretind că sunt diferiţi, că ştiu care sunt adevăratele valori şi nu se lasă prostiţi de-alde Florin Salam şi Anda Adam, de la noi, sau Justin Bieber şi Nicky Minaj, de la ei, dar când nu-i vede nimeni, maneaua şi zgomotele alea pop, house, dance (că nu le pot numi muzică) le "încântă" urechile. Şi asta doar în domeniul muzical, pe alte planuri nici nu are rost să mai insist...

E trist să vezi aşa ceva. Dar mai bine îi laşi în pace şi-ţi vezi de ale tale. Cu cât eşti mai diferit, cu atât mai mult te vor evita persoanele de genul celor de mai sus. Şi te vei putea bucura făcând, ascultând, discutând ceea ce îţi place, cu oameni care împărtăşesc aceleaşi pasiuni. Sunt mai rari, dar nu eşti singur. 

Eu fac, şi voi face, ce vreau. Eu sunt, şi voi fi, cine vreau. Nu îmi dictează nimeni şi nu mă schimb pentru a fi pe placul cuiva. Sunt mai fericită cu prieteni puţini, dar adevăraţi. Sunt mai fericită ascultând muzică adevărată care nu se aude în orice bar, la orice colţ. Sunt mai mulţumită îmbrăcându-mă cum simt eu, decât după o anumită modă. Sunt împăcată cu principiile, ideile şi concepţia mea despre viaţă, chiar dacă majoritatea nu mă aprobă. Nu spun că aş reprezenta tipul ideal de persoană. Nu mă consider superioară nimănui. Dimpotrivă. Uneori simt că mi-ar plăcea să am şi eu atât de puţină cultură încât să pot fi fericită în lumea asta mizerabilă. Dar mă mulţumesc cu a fi eu însămi. Sunt bine aşa, diferită. Nu vreau să o fac pe neînţeleasa sau "să mă dau mare".

Vreau să-ţi amintesc că ai puterea de a alege. Nu te lăsa constrâns de nimeni şi de nimic. Nu vei fi fericit dacă urmezi visul altcuiva, dacă faci ce e "cool", dacă ascunzi ceea ce eşti cu adevărat pentru a fi popular sau mai ştiu eu ce. Ai cap, gândeşte. Nu-i lăsa pe alţii să-ţi bage idei în el. S-ar putea să fie proaste şi mai târziu îţi va părea rău. Ai sentimente, exprimă-le. Ai dorinţe, îndeplineşte-le. Ai o viaţă, trăieşte-o cum vrei tu. Dacă îţi place să petreci timpul la mall, fă-o; dacă manelele te fac fericit, ascultă-le în continuare. Dar gândeşte-te bine dacă sentimentul e adevărat.

Nu condamn pe nimeni şi nu am nicio putere să judec. Eu doar îmi exprim o părere. Cred că dacă oamenii şi-ar asculta mai mult sufletul şi mai puţin gura altora, ar fi mai fericiţi. Ce fel de viaţă e cea pe care o trăieşti numai luându-te după alţii, prefăcându-te că eşti ceva ce nici nu-ţi place? Lumea, şi mai ales România, trebuie să se trezească la realitate. Mediocritatea şi prostia ne îngroapă pas cu pas. 

Gândeşte bine. Viaţa pe care o trăieşti e cea pe care ţi-o doreşti sau e una pe care ţi-au creat-o alţii?



11 comentarii:

  1. Sunt unii care chiar le plac acel gen de muzica care tie nu-ti place. Nu trebuie sa critici un om dupa ce muzica asculta sau religie... daca tu asculti un gen de muzica ce predomina nu inseamna neaparat ca te iei dupa altii :| e un concept gresit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am exprimat doar o parere. Am zis ca nu sunt nimeni sa judec pe altii. :)
      Si nu consider ca este un concept gresit, poate nu-ti dai seama, dar in general esti influentat si fara sa vrei de cei din jurul tau.

      Ștergere
  2. Sa fim seriosi, manelele prostesc. In primul rand, te dezvata de a vorbi corect gramatical. Ca sa nu mai amintesc vocabularul foarte "elevat", continand cuvinte si expresii de tip "gagica sexy", tehnici de "imbogatire" rapida etc. Asa ca nu sunt de acord ca cine critica manelistii discrimineaza sau nu are dreptate. Are foarte mare dreptate pentru ca tocmai cei care asculta si mai ales cumpara acele prostii promoveaza si ajuta la raspandirea inculturii. Sa fie clar. Si nici muzica romaneasca recenta nu difera cu mult, doar ca versurile sunt in engleza ca sa nu sune chiar a manele.
    Cat despre ce ai scris tu, Madalina, total de acord, ai dreptate. Dar eu nu sunt fericit nicicum. Nu pot fi ca ei, iar pentru ca nu sunt ca ei sunt singur. Dar absolut singur. Pot spune ca nu am nici un prieten real, doar cunostinte. Cu atat mai putin nu am un grup de persoane cu care sa imi pierd timpul. Doar pe blog mai gasesc oameni ca tine, care imi seamana si cu care am ceva in comun, dar degeaba pentru ca fie sunt departe, fie nu au interesul sau timpul sa ma cunoasca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca esti de acord cu mine in ce priveste manelele :)).
      Prieteni nici eu nu prea am... O singura prietena buna, si era sa o pierd si pe ea.
      Nici nu ai cum sa gasesti persoane cu care sa te intelegi perfect, care sa aiba exact aceleasi pasiuni, interese. Totusi poti sa gasesti macar un prieten adevarat daca te straduiesti. Eu nici nu prea am incredere in oameni, dar cred ca atunci cand iti doresti ceva foarte tare trebuie sa fii dispus sa risti, sa te astepti la orice. E greu, dar nu imposibil. Iti trebuie un prieten, ca sa te descarci, sa te consoleze, sa se bucure cu tine, sa te sprijine. Altfel tii tot in tine si nu ai cum sa fii fericit. Insa sunt sigura ca nu esti chiar asa de singur, mai cauta, risca.

      Ștergere
    2. Dar nu vreau persoane cu care sa ma inteleg perfect. Vreau doar niste persoane care sa nu considere femeile "curve" sau barbatii "porci", sa nu creada ca nu esti "cool" daca nu asculti manele sau mai stiu eu ce gen de muzica actual (vezi Inna, Alexandra Stan, Justin Bieber, Nicki Minaj, Skrillex etc), sa nu se distreze doar in cluburi consumand alcool si tutun... de aici probabil rezulta ca e imposibil sa gasesc astfel de oameni, chiar daca nu ne-am intelege. Nici eu nu am incredere in oameni, dar le acord prezumtia de nevinovatie, de obicei...

      Ștergere
    3. Cum ziceam, mai cauta. Nu e imposibil, Tibi. Daca doar astea sunt criteriile, nu ar trebui sa fie asa greu :).

      Ștergere
    4. Imi pare rau ca gandesti asa :(. Sper totusi ca sunt si alte lucruri care te pot face fericit >:D<

      Ștergere
  3. http://www.youtube.com/watch?v=omLBHOiI5Hc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Melodia perfecta de ascultat dupa o zi agitata :)

      Ștergere