Concept al iubirii.

Iubirea este, desigur, un subiect intens discutat. A fost trăită timp de mii de ani de milioane, chiar miliarde de oameni. A iscat dispute, neînţelegeri, conflicte, până şi războaie. Există o multitudine de opere realizate pe tema iubirii: poezii, romane, poveşti, melodii, tablouri, fotografii, filme, sculpturi etc. Fiecare om are formată o imagine, o idee despre ceea ce înseamnă acest cuvânt, iubire. Şi pentru fiecare, definiţia iubirii e diferită. Orice persoană se simte în stare să spună sau să exprime măcar două cuvinte legate de iubire. Dar oare câţi au cunoscut iubirea adevărată? Câţi dintre ei, sau dintre noi, au simţit-o în plenitudinea şi frumuseţea ei? Câţi au înţeles-o într-adevăr?

Iubirea, în concepţia mea, este ceva ce simţi pentru o persoană la un moment dat. Nu e un ceva simplu, nu. E un ansamblu de senzaţii şi sentimente care pot fi declanşate de un singur sunet, o singură imagine, un simplu miros sau atingere. Poate avea diverse forme. Unii zic că poate avea şi diferite intensităţi. Dar eu cred că iubirea adevărată, cea specială, nu poate avea termen de comparaţie. E simplu: există sau nu există. Nu poţi să spui „îl iubesc pe Ion mai mult decât pe Radu”. Asta înseamnă că ce simţi pentru Radu e afecţiune, ataşare, dar nu iubire. Iubirea funcţionează pe principiul totul sau nimic. Când iubeşti, totul se schimbă. Lumea ta se învârte în jurul acelei persoane speciale, nimic nu e mai important. Când iubeşti şi eşti iubit în adevăratul sens al cuvântului, nebunia e sora ta bună, fiecare zi merită trăită, te simţi în stare de orice, capeţi puteri noi, nu mai există imposibil pentru tine.

Despre asta vreau de fapt să vorbesc. Am auzit într-o perioadă, şi am văzut şi postări pe net cum că între Romeo şi Julieta nu ar fi fost iubire adevărată, ci între cei care rămân împreună până la bătrâneţe e iubire. Prima parte e o aberaţie totală, şi o să explic imediat de ce. Cât priveşte a doua parte, eu una nu am auzit sau văzut bătrâni care să fi fost împreună toată viaţa şi să se iubească la fel până în ultima zi. Dacă există, aş fi încântată să-i cunosc. Poate or fi prin lumea asta câţiva... Dar ce încerc să spun e că iubirea înseamnă nebunie, dăruire completă, intensitate maximă în fiecare clipă. „Romeo şi Julieta” e o poveste de iubire tocmai fiindcă e plină de intensitate. Sentimentul dintre cei doi e sincer, e real pentru că ei nu concep viaţa unul fără celălalt. De aceea, în final, au murit unul lângă altul. Asta înseamnă iubirea.

Din punctul meu de vedere, între cuplurile care rămân împreună până la bătrâneţe şi moarte nu e iubire. Sau cel puţin, nu genul ăsta de iubire. Cred că obişnuinţa defineşte cel mai bine o astfel de relaţie. Poate exista un sentiment de ataşare, de afecţiune, cei doi se pot înţelege bine, ajung să se cunoască la perfecţie, se pot iubi ca prieteni, dar ce simt ei nu e iubirea care e sinonimă cu dragostea. Aceasta e greu de menţinut, necesită multe resurse, iar oamenii obosesc, se schimbă, uită, se plictisesc sau pur şi simplu se trezesc la realitate. Lumea reală, palpabilă e în continuă mişcare şi asta influenţează şi lumea imperceptibilă a ideilor şi sentimentelor. Deci schimbarea e iminentă şi iubirea se pierde în ceaţă, dispare prin conflicte interioare sau exterioare care duc la întrebări, îndoieli, neîncredere.

Asta e părerea mea. Sunt tânără, poate mai am multe de învăţat. Poate nimic din ceea ce am scris nu e corect. Dar asta cred momentan. Nu cred că o să găsesc o persoană pe care să o iubesc toată viaţa. Sunt în dubii dacă merită să te căsătoreşti sau nu. În ultima vreme aud tot mai des de oameni care se despart după câţiva ani. Nu-i condamn. Doar mă întreb de ce m-aş căsători dacă într-un final tot ajung la divorţ. Lăsând la o parte relaţiile bazate pe diverse interese, poţi să trăieşti cu o persoană fără să fii căsătorit. Ba chiar mi se pare mai ok aşa, fără obligaţii. O să spuneţi că în felul ăsta pot apărea conflicte legate de bani, responsabilităţi, chestii legale ş.a.m.d. şi eu vă spun că dacă apar astea, înseamnă că iubirea a dispărut. Deci relaţia e una bazată doar pe obişnuinţă, pe apropierea care s-a creat între cei doi, pe obiceiuri create împreună. Care-i rostul să continui aşa? Comoditatea, frica că nu vei găsi pe altcineva, că e greu să o iei de la capăt, copiii? Astea sunt scuze.

Fiinţa umană e leneşă. Preferă să se complacă într-o situaţie acceptabilă decât să caute absolutul, să trăiască viaţa din plin. Mediocritate. Iubirea poate fi orice, dar nu mediocră. Eu nu mă voi mulţumi cu o astfel de relaţie dominată de cotidian, de rutină, afundată în grija zilei de mâine, relaţie în care oamenii au uitat să se bucure de prezent, să-şi zâmbească, să se simtă invincibili împreună. Eu voi iubi şi voi fi iubită.

În iubire se arată plenitudinea existenţei. – Dumitru Stăniloae 

Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale. - Osho 

Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renunţare la luciditate, un interimat al inimii. – Ionel Teodoreanu