Lose control, be yourself

What is like to be a grown up? It sucks on one side, but it's also relieving. I'm mostly on my own; I can eat what I want (if I have money), I can sleep when and how I want, I can dress up without my mother scolding me because I put something inappropriate.

But responsabilities... Man, they're difficult to handle. Decisions, choices... you have to compare and pick the things that works better. And the thing is, in this society I live in, it just means you have to choose the best out of the worst. I can have a good day followed by ten horrible ones. I can wake up feeling great, dressing up, having my coffee but then reality strikes as soon as I walk out the door. Idiots picking on me when I wear a short skirt, smelly homeless people, loud annoying gypsies and all kind of creeps. The lack of civilization, education, money leads to an increase of the number of these types of people. I get disgusted every day I get out of my place. So, you see, I need some time in the morning to prepare myself before I go to the university. Otherwise, I get depressed really fast.

The rest of the people make me sad. I feel like they're all boring and empty. It's a rare thing to find someone I can really talk to. Small talk consumes me, makes me lose all the energy and optimism I have. Most people don't go deep. They are so afraid of what others might think that they preffer keeping their feelings for themselves. Sometimes I act like them because I'm scared too, but most of the time, instead of talking and braging about dull every day events, I shut in. I'd rather be alone and stop talking at all.

I am an introverted person, I need time on my own to recharge my batteries after socializing with others. But when I find someone compatible to my thinking, talking to them excites me, it makes me happy, because I can say exactly what is on my mind. I don't need to disguise or hide anything. It feels so good, but it's so rare that I find someone like this...

Losing control, letting go, exceeding expectations, thinking outside the box. People don't do that. It's sad and frustrating, but I haven't lost hope. I've always been a dreamer and nothing can stop me from expecting better things.

I don't think I'll find what I dream of here, in Romania, or at least not in this part of the country. I'll move out one day when I'll find he right person to join me. Oh, these are dreams! They might not come true. I could die in my parents' house or right here... But dreaming is what you do when you have a boring class and you're sleepy 'cause you haven't had you're coffee yet.

People make me mad. Because they're stupid, they don't use their brains anymore. People get stuck in their routine and forget that there's a huge world out there. There are so many books, you couldn't read them in a thousand years. So many places to visit. So many songs to listen to. Still they go to the same places, meet the same people, engage in the same activities. Why? Cause it's easier, cheaper. People don't get out of their comfort zone anymore.

Get out there and be yourself, your true self. No play pretend, no lies, no masks. Look for what you dream of and get it.

Daydreams about you and I.

 





      You don’t know yet, but since the day you told me you like to play with your girlfriends’ hair, I’ve been dreaming at the moment you’d play with mine.

You don’t know this, but the reason I can’t look into your eyes for more than a couple seconds is you intimidate me. I start blushing when you look at me for too long. I feel the need to hug you, to kiss you and I want you to tell me you like me as much as I like you.

You don’t know it, but every time you text me, a stupid smile shows up on my face and my heart races faster. What if I told you I can’t say no when you ask me out cause I can’t wait to see you again? What if I told you every time you drive me home and I have to get off the car, I wait a bit just to see if you’ll do something crazy like kissing me, cause I don’t have the guts to do it.

I like teasing you.

I like listening to music with you.

I like going out with you.

I like being in the car with you.

I like it when you challenge me.

I like the way you drive.

I like your hugs.

I like you.

I’m jealous at your friends when you hang out with them and I hate those girls whose photos you like on facebook. I wish I knew everything you do when I’m not with you. But most of all, I wish I knew you feel this way too.

It’s all a cliche, but I like you and I don’t know if I should let you know or not. It’s the old story… I’m afraid you won’t feel the same, I’m afraid I could lose the friend I have in you if your feelings don’t match mine.

You’re kind, smart, funny, careful, generous, open-minded.

I'm just a kid. Funny how you used to call me 'kiddo'. I’m a coward, I know. But can you blame me for not wanting to be hurt again? I’m also a dreamer, but what I’ve learned recently is that dreams are better when they’re just that, dreams. 

Tu ce îţi doreşti?

Dacă ai trăi intr-o lume în care toţi oamenii ar fi la fel, în care nu ar exista mai multe categorii de persoane, de obiecte şi nu ar exista nimeni care să aibă ceva în plus faţă de ceilalţi, crezi că ar mai exista dorinţa?

Dorinţa s-a născut atunci când un om a avut ceva nou, diferit şi altul l-a văzut, i-a plăcut, şi a vrut şi el lucrul acela. Fie că e vorba de ceva palpabil, un obiect mai mult sau mai puţin valoros, fie că e vorba de ceva abstract, cum ar fi o stare, o atitudine, dacă nu ne aparţine, ne dorim să fie al nostru. Cum apare ceva nou, omul îşi doreşte acel lucru chiar dacă de multe ori nu are şi nevoie de el. Ce e în stare să facă pentru a obţine acel ceva, e altă poveste...

Astfel am ajuns să ne punem tot felul de dorinţe şi să ne aşteptăm la tot felul de lucruri. De cele mai multe ori ceea ce vrem nu ne este neapărat şi necesar. De cele mai multe ori oamenii vor un anumit lucru pentru simplul fapt că îl au şi alţii sau pentru a fi mai speciali, mai cool, mai tari decât ceilalţi. Oamenii sunt invidioşi din cauza asta, sunt egoişti, sunt mai preocupaţi de vieţile altora decât de ce simt ei cu adevărat. Lumea e într-o continuă fugă, o călătorie frenetică în care fiecare se luptă să fie primul, să aibă cât mai multe lucruri de valoare materială. Niciunul nu e niciodată mulţumit, oricât ar avea, oriunde ar ajunge. Şi aleargă, muncesc sau fură, caută mereu idei pentru a se îmbogăţi.

Ar fi frumos dacă averea pe care o caută ei ar reprezenta în cea mai mare parte principii, cunoştinţe, calităţi sufleteşti sau diferite abilităţi. Ar fi cu toţii mult mai mulţumiţi dacă ar căuta hrana sufletului mai mult decât cea a trupului. Nu mă refer la vreun Dumnezeu sau credinţă, nu sunt o persoană prea credincioasă. Vorbesc despre ceea ce înseamnă sa comunici cu tine însuţi, să ştii ce te face cu adevărat să te simţi bine. Cu ce te ajută să ai mii de euro într-un cont, dacă eşti singur ori ai făcut sacrificii enorme pentru banii ăia? E mai important să lucrezi 10 ore pe zi, să vii acasă obosit, fără chef de nimic pentru nişte bani în plus sau să petreci mai mult timp cu cei pe care-i iubeşti şi care te iubesc? Da, viaţa e grea. Da, nu toţi au posibilităţi, mai ales în ziua de azi. Dar timpul trece, ajungi pe patul de moarte, te gândeşti la cum ai trăit, la ce ai adunat şi o să simţi un gol, pentru că o să îţi aminteşti de toate lucrurile la care ai renunţat pentru bani, lucruri pe care doreai cu adevărat să le faci.

Societatea e bolnavă. Nu simte fericire decât dacă adună tot mai multe lucruri şi tot mai mulţi bani, decât dacă are cele mai noi tehnologii la dispoziţie, dacă se îmbracă cu cele mai la modă haine. Dorinţele oamenilor de acum sunt clare, dar superficiale, multe, dar nesemnificative. Puţini trăiesc pentru a se bucura de viaţă, puţini au principii sănătoase pe care le şi respectă, doar câţiva ştiu să-şi asculte sufletul. Majoritatea nici nu mai au unul... Mai rău este că de la aceşti oamenii iau exemplu şi următoarele generaţii.

Opreşte-te o clipă din fuga ta oarbă. Analizează-ţi viaţa, analizează-te pe tine şi întreabă-te dacă ceea ce urmăreşti, ceea ce faci e cu adevărat ce îţi trebuie ca să fii fericit. Învaţă-ţi copiii să-şi urmeze inima, să-şi preţuiască sentimentele, nu-i obliga să urmeze o cale pe care o urăsc sau unde nu-şi găsesc locul şi cel mai important ai grijă ce exemplu le dai. Dacă eşti o persoană importantă şi îi poţi influenţa pe alţii, nu îi constrânge, nu le spulbera visele; fă ca prin felul în care trăieşti să îi ajuţi şi pe ei.

Cum ar fi lumea asta dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, dacă oamenii şi-ar dori anumite lucruri doar pentru că i-ar face fericiţi, nu pentru a face în ciudă, nu pentru putere sau pentru a răni pe cineva?

de ce sa te deranjezi?

de ce sa te deranjezi sa explici ceva unor oameni care nu vor sa inteleaga?

cum sa-i faci sa vada lucrurile ca tine?

e imposibil. fiecare are gandirea lui formata in urma experientelor proprii, a trairilor, a vietii lui. unora le place inghetata cu aroma de ciocolata, altora cea cu aroma de capsuni, in functie de incercarile anterioare, daca papilele lor gustative le-au creat sau nu o senzatie placuta cand au incercat fiecare fel de inghetata. asta e la nivel minimal. la scala mai mare vin alte probleme... cum iti alegi prietenii, cum alegi ce vrei sa fii "cand cresti mare", alegi sa fumezi sau nu. sa crezi sau nu in divinitate si cum o numesti. iti pierzi sau nu virginitatea inainte de casatorie. traiesti dupa cum iti place tie sau cum vor altii.

cati dintre noi sunt impacati deplin cu viata pe care o duc? cati dintre noi nu trebuie sa dea socoteala pentru ceea ce fac cu viata lor? cati au curajul sa traiasca, sa simta cu adevarat ce inseamna sa fii viu? exista cineva care nu e influentat de oamenii din jur? respectul meu pentru oamenii care fac toate astea. ei stiu ce vor si obtin lucrul ala fara a se teme de consecinte.

dar noi, care trebuie sa ne justificam in fata altora, ce facem? teoretic e simplu, iti exprimi deschis dorintele, te faci inteles, comunici. oamenii nu comunica. nu in sensul ala adevarat, sincer, de la inima la inima. suntem resemnati cu gandul ca oricum nu ne putem intelege, gasim scuze, purtam conversatii superficiale despre vreme si evenimente recente, ne ascundem in loc sa vorbim despre lucruri mai profunde, mai adevarate, despre probleme care ne framanta in adancuri.

asadar, de ce sa te deranjezi sa explici? pentru ca ai nevoie de 1, 2, 3 persoane care sa fie langa tine. fii sincer, descarca-te. daca eviti mereu sa discuti serios, daca nu spui ce gandesti cu adevarat, te trezesti intr-o zi ca esti un strain, ca nimeni nu te cunoaste pe tine cel real. te costa mai putina energie sa spui adevarul decat sa eviti ceva sau sa inventezi o minciuna.

cum sa-i faci pe altii sa vada lucrurile ca tine? mai intai prin sinceritate. apoi poti sa-i rogi sa traiasca o zi ca tine, sa se afle in aceeasi pozitie, cu aceleasi preocupari si probleme. asa cum tu nu poti intelege pe toata lumea, nici ceilalti nu pot sa te inteleaga toti. totusi, cand cei mai apropiati nu te inteleg, e o problema.

omul e o fiinta sociala, are nevoie de familie, de prieteni. si nu poate fi implinit daca nu e inteles de acestia.

walking through the rain

Let go of everything that's holding you down. Step out of the ordinary, leave your worries behind and get out when it rains. Smile and start walking through a nice, quiet place where you can hear the drops falling. 

sentimentul ăla de mulţumire, 

împăcare şi pace în suflet

vreme călduţă de primăvară

ploaie liniştită

stropi căzând şi sunete calmante ridicându-se

e înorat cerul de-afară, 

dar e senin în interiorul meu

You can't see the end, but you can enjoy the present state of things. ^_^ That's the secret: learn to appreciate what you already have, 'cause no one else can do it for you. You are one of a kind, unique in your own way. Take pride in that and treasure your life. Live every moment. 

Feel the rain on your skin. :)