Tu ce îţi doreşti?

Dacă ai trăi intr-o lume în care toţi oamenii ar fi la fel, în care nu ar exista mai multe categorii de persoane, de obiecte şi nu ar exista nimeni care să aibă ceva în plus faţă de ceilalţi, crezi că ar mai exista dorinţa?

Dorinţa s-a născut atunci când un om a avut ceva nou, diferit şi altul l-a văzut, i-a plăcut, şi a vrut şi el lucrul acela. Fie că e vorba de ceva palpabil, un obiect mai mult sau mai puţin valoros, fie că e vorba de ceva abstract, cum ar fi o stare, o atitudine, dacă nu ne aparţine, ne dorim să fie al nostru. Cum apare ceva nou, omul îşi doreşte acel lucru chiar dacă de multe ori nu are şi nevoie de el. Ce e în stare să facă pentru a obţine acel ceva, e altă poveste...

Astfel am ajuns să ne punem tot felul de dorinţe şi să ne aşteptăm la tot felul de lucruri. De cele mai multe ori ceea ce vrem nu ne este neapărat şi necesar. De cele mai multe ori oamenii vor un anumit lucru pentru simplul fapt că îl au şi alţii sau pentru a fi mai speciali, mai cool, mai tari decât ceilalţi. Oamenii sunt invidioşi din cauza asta, sunt egoişti, sunt mai preocupaţi de vieţile altora decât de ce simt ei cu adevărat. Lumea e într-o continuă fugă, o călătorie frenetică în care fiecare se luptă să fie primul, să aibă cât mai multe lucruri de valoare materială. Niciunul nu e niciodată mulţumit, oricât ar avea, oriunde ar ajunge. Şi aleargă, muncesc sau fură, caută mereu idei pentru a se îmbogăţi.

Ar fi frumos dacă averea pe care o caută ei ar reprezenta în cea mai mare parte principii, cunoştinţe, calităţi sufleteşti sau diferite abilităţi. Ar fi cu toţii mult mai mulţumiţi dacă ar căuta hrana sufletului mai mult decât cea a trupului. Nu mă refer la vreun Dumnezeu sau credinţă, nu sunt o persoană prea credincioasă. Vorbesc despre ceea ce înseamnă sa comunici cu tine însuţi, să ştii ce te face cu adevărat să te simţi bine. Cu ce te ajută să ai mii de euro într-un cont, dacă eşti singur ori ai făcut sacrificii enorme pentru banii ăia? E mai important să lucrezi 10 ore pe zi, să vii acasă obosit, fără chef de nimic pentru nişte bani în plus sau să petreci mai mult timp cu cei pe care-i iubeşti şi care te iubesc? Da, viaţa e grea. Da, nu toţi au posibilităţi, mai ales în ziua de azi. Dar timpul trece, ajungi pe patul de moarte, te gândeşti la cum ai trăit, la ce ai adunat şi o să simţi un gol, pentru că o să îţi aminteşti de toate lucrurile la care ai renunţat pentru bani, lucruri pe care doreai cu adevărat să le faci.

Societatea e bolnavă. Nu simte fericire decât dacă adună tot mai multe lucruri şi tot mai mulţi bani, decât dacă are cele mai noi tehnologii la dispoziţie, dacă se îmbracă cu cele mai la modă haine. Dorinţele oamenilor de acum sunt clare, dar superficiale, multe, dar nesemnificative. Puţini trăiesc pentru a se bucura de viaţă, puţini au principii sănătoase pe care le şi respectă, doar câţiva ştiu să-şi asculte sufletul. Majoritatea nici nu mai au unul... Mai rău este că de la aceşti oamenii iau exemplu şi următoarele generaţii.

Opreşte-te o clipă din fuga ta oarbă. Analizează-ţi viaţa, analizează-te pe tine şi întreabă-te dacă ceea ce urmăreşti, ceea ce faci e cu adevărat ce îţi trebuie ca să fii fericit. Învaţă-ţi copiii să-şi urmeze inima, să-şi preţuiască sentimentele, nu-i obliga să urmeze o cale pe care o urăsc sau unde nu-şi găsesc locul şi cel mai important ai grijă ce exemplu le dai. Dacă eşti o persoană importantă şi îi poţi influenţa pe alţii, nu îi constrânge, nu le spulbera visele; fă ca prin felul în care trăieşti să îi ajuţi şi pe ei.

Cum ar fi lumea asta dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, dacă oamenii şi-ar dori anumite lucruri doar pentru că i-ar face fericiţi, nu pentru a face în ciudă, nu pentru putere sau pentru a răni pe cineva?