miercuri, 6 februarie 2013

Atitudinea contează.

Am început să plâng mai devreme, când mă pregăteam să fac duş... şi am plâns sub duş vreun sfert de oră. I-am învinovăţit pe toţi cei din jurul meu pentru faptul că am avut o zi de tot rahatul şi am început să dramatizez, să-mi construiesc în minte diferite discursuri pentru fiecare, acuzându-i de starea mea proastă. M-am gândit cum ar fi să fiu singură, să mă lase toţi în pace să fac ce vreau. M-am simţit şi mai prost gândindu-mă că mi-ar lua ceva timp să mă obişnuiesc aşa pentru că sunt foarte emotivă şi dependentă de oameni, iar eu nu pot să mai pierd timp în momentul ăsta.

Apoi mi-am dat seama: singura vinovată pentru starea asta proastă sunt eu. Atitudinea mea. Felul meu de a fi. Acum ceva timp am găsit în cartea lui Paler, "Calomnii mitologice", următorul citat:

„Racul e cel mai sensibil dintre toate semnele. El este uşor impresionabil şi trece de la veselia cea mai pură la o melancolie tulbure. Sensibilitatea sa se poate compara cu cercurile concentrice provocate de o piatră aruncată în apă. Ceea e pentru alţii e fără importanţă, pentru un Rac capătă o valoare exagerată. Şi de câte ori e preocupat inutil! Adesea închipuirea îl domină şi poate deveni un bolnav imaginar. Dacă dispune de un apartament cu mai multe camere, el trăieşte de obicei într-una singură, pe care o aranjează după gustul şi exigenţele lui. E conservator, tradiţionalist, fascinat de trecut, de amintiri. În general, posedă o memorie ieşită din comun; încă un motiv pentru a străbate drumurile ştiute sau de a strânge tot felul de lucruri nefolositoare, dar de care nu se poate despărţi. Din pricina aceasta reuşeşte destul de greu să pună ordine în viaţa lui. Se teme de cruzime şi de duritatea vieţii cotidiene, încercând cu fierbintea lui imaginaţie s-o îndulcească şi s-o înfrumuseţeze. Vulnerabil la ofense, ascunde teama sa de brutalitate, de violenţă, sub o mască de persoană calmă şi o face atât de bine încât reuşeşte uneori să pară plictisitor şi puţini bănuiesc cât zbucium, câtă energie pune Racul, închis în el însuşi, pentru a înfrunta situaţii simple. Caracterul său dificil, susceptibil, uşor de contrariat îi joacă adeseori feste. Are o slabă capacitate de adaptare şi de supunere, iar cine trăieşte în vecinătatea lui trebuie să devină un maestru de tact, pentru a se lupta şi cu orgoliul Racului, şi cu susceptibilităţile care-l fac uneori greu de suportat.”


Recitindu-l acum, îmi dau lacrimile pentru că nu-mi vine să cred cât de mult mă regăsesc în rândurile astea. Dar mai ales că mă urăsc pentru asta. Pentru că nu sunt puternică şi constantă. Pentru că îmi fac griji din orice şi îmi imaginez tot felul de lucruri care nu există, fiindcă am mereu impresia că cei din jur îmi fac rău intenţionat. Pentru că îmi ascund sentimentele de frică, pentru că rareori sunt eu însămi de frică. Sunt perioade optimiste în viaţa mea, oarecum vesele. Şi apoi vine câte un moment când de la cea mai mică chestie, cea mai mică dezamăgire erupe un vulcan din mine. Cum s-a întâmplat în seara asta.

Dar erupţiile par a fi din ce în ce mai rare şi mai scurte. Poate fiindcă m-am maturizat. Nu mai pot să mă numesc copil. Cred că sunt mai matură decât multe persoane mai învârstă decât mine. Am înţeles că sinceritatea e cea mai bună mască. Oamenii sunt atât de obisnuiţi să mintă, încât poţi să le spui orice că tot au îndoieli. Mi-e frică de minciună, de lăcomia oamenilor, de prostia şi incultura lor. Totuşi ştiu că împotriva acestor lucruri pot lupta cu indiferenţă şi egoism. De ce sunt oamenii aşa răi? Eu cred că e din cauza faptului că suntem prea mulţi in lumea asta. Gândiţi-vă puţin. Cu cât sunt mai mari localităţile, oraşele, cu atât mai mult cresc indiferenţa şi egoismul dintre oameni. Ar fi groaznic de obositor şi chiar imposibil să-ţi pese de fiecare vecin, de fiecare persoană care locuieşte în aceeaşi localitate cu tine, ca să nu mai zic în aceeaşi ţară. Fiecare e pe cont propriu în ziua de azi.

Sincer, dar puţin egoist şi indiferent. Aşa trebuie să fie un om astăzi pentru a supravieţui. În momentul în care începe să-ţi pese mai mult de alţii decât de tine, eşti pierdut. Fiindcă începi să renunţi la bucăţi din tine în favoarea altora. E mai mult decât ok să-ţi iubeşti părinţii, fraţii, pe cei care ţi-au fost alături de cele mai multe ori. E ok să faci gesturi frumoase uneori chiar şi pentru necunoscuţi. Dar nu renunţa la tine, la ceea ce vrei tu, la ceea ce ai, pentru a le face pe plac altora.

Eu trebuie să mai lucrez la partea asta. Am o aşa-zisă "calitate" numită empatie, care mă omoară uneori pentru că mă face să gândesc din punctul de vedere al altora şi trebuie să fiu puternică. Ştiu ce aţi putea spune. Că trebuie să fim buni cu cei din jur, cu "aproapele nostru", că egoismul e un defect, ceva groaznic. Eu vă zic că în ziua de azi nu ajungi nicăieri cu bunătatea şi sensibilitatea pentru că nu ştii cine le merită. Oamenii de rând pot fi actori mai buni ca cei de la Hollywood şi se pot schimba de la o zi la alta.

Deci lucrează pentru tine, învaţă pentru tine. Nu totul ţine de bani, anturaj şi noroc. Atitudinea e cea mai importantă. Keep your head high, and your dreams higher.

2 comentarii:

  1. Imi place concluzia la care ai ajuns!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca te pui pe tine pe primul plan poti face lucruri frumoase si pentru ceilalti.

    RăspundețiȘtergere