Cuvânt.

     În epoca de piatră oamenii se înţelegeau prin semne şi gesturi. Am ajuns să mă întreb dacă nu era mai bine aşa; pentru că un semn nu poate avea prea multe sensuri, pe când un cuvânt poate fi interpretat în n moduri în funcţie de context, intonaţie, ton, etc. De câte ori nu ai încercat să spui ceva şi cel cu care vorbeai a înţeles greşit? Câte confuzii nu au apărut din cauza polisemantismului, a omonimiei...
     Unul din lucrurile pe care le-am învăţat în cei 18 ani ai mei este acesta: nu e bine să te legi de cuvinte, să crezi tot ce auzi, mai ales că ceea ce înţelegi tu  când auzi ceva poate să nu fie sensul care se dorea a fi exprimat. Chiar dacă vorbim aceeaşi limbă, e posibil să nu ne înţelegem. De pe la un an copii învaţă să vorbească şi încet, încet prind sensurile cuvintelor corelându-le cu realităţi din mediul în care sunt crescuţi, din anturaj. Astfel fiecare persoană este influenţată în mod diferit de o mulţime de factori, în ceea ce priveşte limbajul si abilităţile sale de comunicare. De la cele mai simple cuvinte, cum ar fi "casă", "familie", în mintea fiecăruia se conturează idei, imagini diferite. Şi chiar dacă în timp oamenii învaţă despre diversitatea şi varietatea civilizaţiilor lumii, ideile acelea de bază formate în copilărie continuă să aibă o influenţă puternică. Ăsta e motivul pentru care fiecare om poate înţelege un lucru diferit dintr-un cuvânt sau o expresie.
     Din cauza asta ajungi să ratezi şanse, să faci gafe, să suferi inutil. Un singur cuvânt te poate ridica pe culmile fericirii sau dimpotrivă, te îngroapă în durere şi deziluzie.
     Nu suntem atenţi la cuvinte. Pălăvrăgim toată ziua vrute şi nevrute, toate tâmpeniile de pe lume, ne place să bârfim şi ne dăm drumul la gură fără să ne mai gândim şi ce spunem. Avem darul vorbirii. De ce ne-a fost dat? Ca să ne exprimăm, nu? Uităm doar că este important cum o facem. În ziua de azi limbajul este mai degrabă ironic şi vulgar. Şi ai putea spune că lumea nu dă importanţă celor spuse de alţii, dar cred că de fapt majoritatea pun la suflet, deşi nu o arată.
     Vorbim atât de mult despre lucruri banale, materiale, încât atunci când vine vorba să ne exprimăm sentimentele rămânem fără cuvinte sau felul nostru de a ne exprima lasă de dorit şi nu suntem înţeleşi. De aici se nasc cele mai mari suferinţe. Am văzut de atâtea ori, şi în filme, şi în realitate, cum un cuvânt înţeles greşit sau care nu e spus la momentul potrivit creează confuzie, neînţelegeri, rupturi. De fiecare dată m-am întrebat de ce sunt atât de orbi? De ce nu pot să spună exact ce gândesc în momentul respectiv ca să evite durerea inutilă. Mi-am dat seama că e natura umană. Ori sunt prea încăpăţânaţi, ori orgolioşi, ori consideră evidente lucruri care de fapt nu sunt; ori sunt timizi, ori le e frică, ori sunt prea emotivi, aşa cum suntem noi, oamenii.
     Dacă tot considerăm că nu mai există subiecte tabu, că putem vorbi despre orice, ar trebui să discutăm lucrurile care chiar au un impact asupra vieţilor noastre, să învăţăm să ne exprimăm în aşa fel încât să nu existe loc pentru întrebări legate de sensul niciunui cuvânt.