luni, 13 iunie 2011

Individualitate


În ultima vreme, tot gândindu-mă, am ajuns de mai multe la aceeaşi idee, aceeaşi concluzie, şi anume că e mai bine sa nu te implici emoţional; e mai bine să faci tot ce-ţi trece prin cap fără să ai regrete. Mai bine să râzi, să plângi, să-ţi baţi joc, să alergi dacă aşa îţi vine, să strigi cât poţi de tare, să stai în ploaie dacă aşa vrei, să cânţi, să ţipi, să faci tot ce vrei.

Nu e mai bine să profiţi de orice oportunitate, să fii impulsiv, să nu-ţi pese de ce cred sau simt alţii? La urma urmei, dacă te consumi din orice şi regreţi orice faci, tot tu suferi, încercând să faci ceea ce e corect în opinia altora. Orice ai face, tot va exista cineva căruia nu-i va conveni şi va avea ceva de comentat în legătură cu atitudinea ta. De ce să faci lucrurile cum vor alţii sau cum e mai bine pentru ei, ca să nu răneşti pe altcineva? Trăieşti pentru tine! Aşa că nu e deloc rău să fii egoist din când în când, să faci ce vrei tu, cum vrei tu, când vrei tu, fără să fii influenţat de alţii, fără să te gândeşti că unii nu sunt deacord sau că răneşti pe cineva. În afară de familie şi câţiva prieteni apropiaţi, restul lumii nu contează. Nu trebuie să-ţi sacrifici părerile, gândurile, să te prefaci că eşti la fel ca alţii, că ai aceleaşi preocupări, aceleaşi opinii, doar ca să fii integrat într-un grup, doar ca să fii pe placul cuiva.

Recent, am găsit următorul citat : "Societăţii nu-i place să te singularizezi. E singurul păcat pe care nu-l iartă. Cum te deosebeşti de ceilalţi, te stigmatizează." Deşi cuvintele astea se refereau la o situaţie de acum un secol si jumătate, am fost uluită să constat cât de actual este sensul lor. Societatea în care trăim apreciază într-adevăr originalitatea, luptă pentru libertatea de exprimare, dar există nişte reguli nescrise pe care trebuie să le respecţi pentru a fi acceptat. Altfel, s-ar putea să te aprecieze, dar nu te vor accepta niciodată ca egali; ca prieteni, nici atât. Pe faţă ţi se vorbeşte frumos, dar oarecum distant, iar pe ascuns eşti vorbit urât, ţi se fură opotunităţile, îţi este îngrădită libertatea şi ajungi să fii marginalizat.

Mari artişti şi genii, deschizători de drumuri pe care azi îi apreciem şi îi respectăm, au fost la vremea lor proscrişi ai societăţii în care trăiau. De ce? Pentru că aveau idei diferite decât ale majorităţii, pentru că încălcau principiile stupide apărate de aşa-zisa lume bună în care au fost crescuţi pentru a susţine teorii revoluţionare, pentru a crea noi orizonturi, pentru a arăta adevărul care contează. Oamenii de acest gen au creat lumea în care trăim astăzi şi lor ar trebui să le mulţumim pentru multe lucruri.

Gândindu-mă la asta am realizat că nimeni nu poate să-mi dicteze. Doar conştiinţa mea îmi spune dacă ceea ce fac e bine sau nu şi atat timp cât eu sunt împăcată cu mine însămi, pot să fac ce vreau. De ce mi-ar păsa că unii mă bârfesc, unii nu-mi mai vorbesc sau unii suferă din cauza a ceea ce fac sau spun eu? Pe Glob sunt peste 6 miliarde de oameni. Dacă unii pleacă, alţii le vor lua locul. Trebuie să trăiesc pentru mine, nu pentru alţii!


Contează ce crezi tu despre tine, să ai o părere bună despre tine. Nimic altceva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu