Despre frumuseţe şi alte bălării.

   „Atât de frumos!”

   „Frumoasă!”

„Ce frumoasă eşti.”

„Superb.”

„Frumuseţe.”

The perception of beauty is a moral test.  (Henry David Thoreau)

Frumos, frumoasă, frumuseţe. Oare nu folosim cuvintele astea prea des? Ce înseamnă până la urmă frumuseţea? Pe ce criterii te bazezi când declari că ceva sau cineva e frumos şi cum poţi fi sigur că aşa e? Nu e oare toată percepţia omului despre lume una subiectivă? Şi dacă da, atunci cum se poate stabili o idee universal valabilă despre frumuseţe?

Cu riscul de a părea arogantă, vă spun că mi se adresează aproape în fiecare zi complimente de genul celor de mai sus. Nu pot fi ipocrită iar prea multă modestie nu face bine, da, ştiu, arăt bine. Nu sunt complet mulţumită de mine, mereu este loc de mai bine, dar cred că pot să afirm cu încredere că nu sunt deloc urâtă, sunt chiar drăguţă, şi asta îmi aduce destule complimente. Despre avantajele şi dezavantajele acestor complimente, voi vorbi mai încolo. Nu-mi place să spun că sunt frumoasă (decât la mişto), pentru că nu mă percep aşa. Nu spun asta pentru a părea modestă sau, cum fac alţii, ca să atrag şi mai multe complimente, ci pur şi simplu pentru că am o idee diferită asupra a ceea ce înseamnă frumuseţea.

Cred că în ziua de azi vorbele astea amabile se folosesc prea mult. Nu mă înţelegeţi greşit, nu aş vrea ca oamenii să se înjure pe stradă sau ceva de genul. Dar gândiţi-vă de câte ori nu aţi făcut un compliment unei persoane care nu îl merita pentru că eraţi prieteni, pentru că încercaţi să legaţi sau să menţineţi o relaţie, pentru că aveaţi nevoie de ceva de la persoana respectivă sau doar pentru că aşa e frumos, pentru că e politicos, trebuie să fii amabil, drăguţ cu persoanele din jur. Ok, asta e adevărat. Nu poţi să-i spui cuiva în faţă „eşti urât” sau „eşti grasă”, mai ales dacă vrei să obţii ceva de la acea persoană. Problema e că se exagerează, mult. Şi dacă tu poţi să minţi, crezi că alţii nu te mint, la rândul lor, pe tine? Mi se pare că oamenii sunt totuşi împăcaţi cu ideea asta. Ştim cu toţii că se exagerează, că se minte mult şi ne continuăm vieţile aşa, profitând de cei mai naivi, care încă nu au învăţat lecţia.

Şi atunci când fac complimente adevărate, în care chiar cred, oamenii tot exagerează. Nu toţi sunt frumoşi, nu toată lumea arată bine, nu e totul roz. O mamă nu-i poate spune copilului ei că e urât. Pentru ea e cel mai frumos din lume. Dar conştientizează la un moment dat că nu trebuie să-l facă să creadă ceva ce nu e real. Oricât ai ţine la o persoană, nu e bine să o minţi, să-i spui că e frumoasă, dacă nu e aşa. Ar putea să se facă de râs, să fie ridicolă din cauza asta. Nu e ok. Se spune că atunci când iubeşti pe cineva, nu îi mai vezi defectele sau cusururile. Nu e adevărat, le vezi, dar ajungi să le iubeşti şi pe ele ca parte din persoana îndrăgită. Asta nu înseamnă însă că ele nu mai există. Şi tocmai datorită iubirii pe care o porţi unei persoane, trebuie să fii sincer cu ea şi să-i atragi atenţia cu privire la anumite lucruri.

Probabil te-ai gândit acum că o persoana întreagă la minte are o idee cât se poate de clară asupra imaginii sale şi nu e nevoie să-i spună cineva că are nasul cam mare, că nu e ok să poarte bluze aşa strâmte pentru că i se vede burta, sau că o anumită tunsoare nouă nu i se potriveşte. Da, cineva cu o percepţie realistă asupra lumii şi asupra propriei persoane nu are nevoie de asta; dar e incredibil cât de mult depind oamenii de părerea celorlalţi în ziua de azi şi cât de uşor pot fi influenţaţi de ea.

Spuneam ca am o idee diferită despre frumuseţe. Mi se pare că atributul acesta este oferit prea multor persoane care nu îl merită. Aşa cum nici eu nu cred că merit să fiu considerată frumoasă, sunt multe persoane cărora ai putea să le spui că sunt drăguţe, simpatice, plăcute, că au ochi frumoşi, că le stă bine îmbrăcate într-un anumit fel, dar nu că sunt frumoase. Frumuseţea presupune, în concepţia mea, o combinaţie de elemente care separat nu sunt frumoase, dar împreună formează un ansamblu care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea e ceva în faţa căruia rămâi uluit, ceva care nu are asemănare. Frumos e un lucru care fascinează, care cauzează nebunie, care e diferit într-un mod bun. Nu există frumuseţe comună. Comun înseamnă neimpresionabil, iar frumuseţea tocmai efectul acesta ar trebui să-l aibă, să facă impresie.

Frumuseţea e banalizată în ziua de azi. Frumuseţea de azi nu mai este frumuseţe, ci o urmă a ei şi asta e trist. Dacă atunci când vrei să faci complimente unei persoane care nu e neapărat frumoasă, i-ai spune că îi stă bine părul, că o prinde bine o anumită culoare sau, oricum, ceva mai original şi mai aproape de realitate, nu crezi că te-ai simţi şi tu mai bine? Simplul fapt că o persoană are ceva ce te atrage, nu o face frumoasă. Oamenii se lasă înşelaţi de iluzia asta, mulţi ştiu să profite de anumite trucuri pentru a părea speciali şi de aici pornesc multe complimente spuse aiurea. Aiurea, pentru că omul este subiectiv. Oricât ar încerca, nu poate să se detaşeze complet de sentimentele sale, de anumite prejudecăţi sau păreri anterior formate, de influenţa altor oameni. Deci când faci un compliment sincer unei persoane importante, asigură-te că a înţeles că asta e părerea ta. Nu poţi vorbi în numele lumii.

Prin asimilarea şi compararea mai multor păreri, se pot stabili unele coordonate după care se analizează mai apoi diferite lucruri sau persoane. Se întâmplă ca mulţi oameni să împărtăşească aceeaşi idee cu privire la un anumit subiect. Dar aceiaşi oameni pot să se contrazică în legătură cu altceva. Pentru că există lucruri care ţin de instincte, de simţuri, care vin din partea primitivă a oamenilor şi care sunt aproximativ universale. De asemenea, evoluţia asemănătoare, în acelaşi tip de mediu, în acelaşi gen de societate, în aceeaşi epocă face ca oamenii să aibă puncte comune, în modul de a gândi, în comportament şi manifestare. Dar chiar şi atunci se găsesc neînţelegeri, opinii distincte. Nu există oameni identici din toate punctele de vedere, prin urmare, nu văd cum ar putea exista o imagine universală a frumuseţii. Ce e frumos pentru unul, poate fi urât pentru altul.

Ce am vrut să spun e că oamenii ar trebui să se mai tempereze şi să fie mai atenţi cui şi cum fac complimente. Doar pentru că ai fost înzestrat cu darul vorbirii, nu înseamnă că trebuie să faci abuz de el când nu e nevoie. Dacă oamenii ar învăţa să vorbească ce, cum şi când trebuie, dacă ar fi mai atenţi la ce e adevărat şi ce nu, nu ne-am mai confrunta cu atâtea neînţelegeri, nu ar exista oameni cu o părere prea bună sau prea rea despre ei înşişi. Când unui om i se repetă de multe ori ceva, ajunge să creadă acel lucru. Deci ai grijă data viitoare când deschizi gura. Chiar vrei să se creadă ceea ce ai de gând să spui?